marți, 7 decembrie 2010

Posibila desfiintare a bibliotecii "I. N. Roman" Constanta


Apel la sprijin

În anul 2000, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa primea din partea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România premiul pentru cea mai bună bibliotecă publică din ţară. Astăzi, la doar un deceniu, este în pragul unei catastrofe. Iată câțiva dintre indicatorii dezastrului:
a.) În urma concedierilor din vara acestui an, instituția, care avea 104 angajaţi, a rămas cu doar 50. Dintre aceștia numai 39 sunt bibliotecari, în condiţiile în care, conform legii, la o populaţie a judeţului Constanţa de 722.360 locuitori, grupul personalului de specialitate ar trebui să fie calibrat între 103 şi 144 de bibliotecari.
b.) Timp de o lună şi jumătate (15 iunie-1 august 2010) biblioteca a fost închisă, colecţiile ei fiind complet inaccesibile publicului, iar alte trei luni (1 mai-15 iunie şi 1 august-15 septembrie) numai jumătate din serviciile pentru utilizatori au putut fi accesate. Cauza? Toți angajații au fost, pe rând, în şomaj tehnic timp de trei luni.
c.) Practic nu există achiziţii de carte în 2010. De-a lungul anului a fost facturat un singur stoc de carte, în valoare de 2.379 lei, care nu a fost însă achitat. Zero în dreptul bugetului pentru cheltuielile de capital.
d.) De la 15 septembrie a.c. programul cu publicul al bibliotecii s-a redus la doar 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână.
e.) De la 1 octombrie a.c. personalul bibliotecii nu a mai fost plătit, deşi activitatea în bibliotecă s-a desfăşurat normal. Speranțe de plată? Nule. Bugetul alocat pentru salarii a fost cheltuit, iar rectificări pentru salarii sunt excluse.
În opinia specialiștilor din Ministerul Culturii cauza este ”interesul scăzut al ordonatorului principal de credite – Consiliul Judeţean Constanţa – faţă de cultura locală”. Noi, cei care respirăm zilnic aerul viciat de acest “interes scăzut”, avem un alt termen pentru a descrie situația: sentință de condamnare la subdezvoltare culturală și alterare a civilității Constanței, la disoluție a spiritului bibliotecii publice, la sărăcire atroce și nimicire a demnității bibliotecarilor.
Mâhnirea mea profundă şi acest apel deznădăjduit la sprijin adresat dumneavoastră vin din faptul că, în faţa brutalului act de forță impus de Consiliul Județean, conducerea bibliotecii a ales smerenia. Situația noastră reală nu e cunoscută nici în colectivitatea locală și nici la nivelul asociațiilor de bibliotecari, pentru că teama de represalii a fost și este imensă. Rugămințile mele și ale altor colegi adresate direcțiunii bibliotecii pentru diseminarea de informații oficiale în mass-media locală și centrală și pentru solicitarea de susținere ANBPR și ABR s-au lovit de o argumentare construită în jurul neîncrederii în capacitățile acestor instanțe de a ajuta. Conștientizată sau nu, adevărata motivație este însă alta: frica. Iar această frică a generat confuzie, amânări, suspiciune și, ca într-un cerc vicios, mai multă frică.
Tuturor ne e teamă pentru posturile noastre, pentru relația cu profesiunea pe care o iubim și în care am investit nu puțin, pentru bunăstarea familiilor noastre. Și toți știm că ceea ce se așteaptă de la noi este să cedăm spaimei. Eu aleg însă să nu încuviințez la propria frică. Aleg să rostesc franc adevărul: situația Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanţa este critică, viitorul ei e în cumpănă, chiar desființarea este o ipoteză plauzibilă, angajații ei sunt disperați, comunităţii locale i se îngrădeşte dreptul la informare.
Ajutați-ne! Comunitatea constănțeană are mare nevoie de o bibliotecă publică modernă, iar Biblioteca Județeană Constanţa a dovedit cu asupra de măsură că e dedicată publicului său. Cu ajutorul dumneavoastră de astăzi, într-o bună zi biblioteca noastră va oferi, sunt convins, motive solide pentru un nou premiu de excelență.

Vă mulțumesc!
Ionel Alexe, bibliograf, Biblioteca Județeană ”Ioan N. Roman” Constanța
Sursa

3 comentarii:

  1. Ştiam că biblioteca a fost în şomaj tehnic în vara aceasta şi un sentiment de revoltă inimaginabil m-a cuprins în neputinţa mea de a face ceva... Este de neconceput ceea ce se întâmplă... Cultura în şomaj tehnic!!!!! Unde vom ajunge, ca popor, fără spiritualitate... Şi aşa sumtem, ca grad de cultură, sub multe alte neamuri, neamuri ce au respect deosebit pentru comorile spirituale ale acelei seminţii... De fapt distrugând cultura, ucizi cu bună-ştiinţă sufletul acelui neam...
    Dvs. faceti apel la ajutor, dar cum am putea noi cititorii să fim alături de dvs.? Cu mare drag v-am susţine, dar n-o putem face decât moral...

    Un cititor...

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta am intrebat-o si eu pe Gingasia, cea de la care am preluat articolul, iar ce mi-a spus este ca cel mai bine ar fi sa afle cat mai multa lume despre acest lucru. Ideea este cu cat stiu mai multi si sunt interesati cu atat exista o posibilate de a face ceva...o idee ar fi cum se face si pentru atatia bolnavi, sa se stranga niste bani pentru a ajuta cat de cat biblioteca (eventual o petitie ceva), dar nu sunt eu in masura sa spun ceva exact. Problema este si orasul, interesul scazut al celor care locuiesc aici. Ca oras destul de mare si mai ales oras-port ne-am gandi ca dezoltarea culturala (si nu numai) ar fi ceva normal, dar asta este situatia...Daca se va putea face ceva as ajuta cu placere si sunt sigura ca nu voi fi singura.

    RăspundețiȘtergere
  3. O alta posibilitate e sa facem o petitie, sa organizam ceva, un targ periodic cu vanzare pt strangerea fondurilor pt biblioteca...dar asta numai cu bunavointa oamenilor si dorinta lor de a face ceva...astea sunt doar idei, iar de la a zice pana la a face e cale lunga.

    RăspundețiȘtergere